Constantin „Bâzu” Cantacuzino
Data nașterii: 11 noiembrie 1905
Data decesului: 26 mai 1958
Locul nașterii: București
Se naşte la Bucureşti, fiind fiul lui Mihai Cantacuzino şi al Mariei (Maruca) Rosetti, principesă Cantacuzino.
În 1930, stabilește recordul de viteză pe distanța București – Paris, traseu parcurs cu automobilul în numai 44 de ore. În 1932, câștigă Campionatul României la tenis, iar în 1933 se află în fruntea echipei naționale de hochei pe gheață la Campionatul Mondial.
În vara anului 1933, se înscrie la Şcoala de aviatie „Mircea Cantacuzino” unde este brevetat pilot de turism gradul I şi II. În 1935, se perfecţionează în zborul acrobatic, iar în 1939 devine campion naţional la acrobaţia aeriană.
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, „Bâzu” Cantacuzino intră voluntar în Escadrila 53 Vânătoare și obţine, în scurt timp, mai multe victorii. Membru al Grupului 9 Vânătoare, „Bâzu” doboară, între 29 iunie şi 5 august 1943, 15 avioane inamice – un adevărat record de front. După întoarcerea armelor, este singurul pilot care reușește să doboare un aparat german FW-190 – diferite topuri internaționale îl plasează pe locul al şaselea ca valoare combativă, cu 60 de victorii
După război, se întoarce la activitatea civilă ca pilot-şef la societatea de transport pasageri LARES. În 1947, duce la Paris delegaţia guvernamentală a României ce va semna Tratatul de Pace cu Puterile Aliate şi Asociate. Din acel an, „Bâzu” se vede în imposibilitatea de a mai zbura, fiind supravegheat de Securitate.
În februarie 1948, după o cursă de pasageri în Italia, nu se mai întoarce în țară. Ajunge la Madrid, în Spania, unde continuă să zboare, dar deja bolnav de pe front moare pe 26 mai 1956.
Constantin „Bâzu” Cantacuzino
Data nașterii: 11 noiembrie 1905
Data decesului: 26 mai 1958
Locul nașterii: București
Constantin „Bâzu” Cantacuzino
Data nașterii: 11 noiembrie 1905
Data decesului: 26 mai 1958
Locul nașterii: București
-
Ziarul „Curentul” – 16 aug. 1936
Ziarul „Curentul” – 16 aug. 1936 Raidul lui Bâzu Cantacuzino în jurul lumii Este…
-
Ziarul „Capitala” – 16 aug. 1936
Ziarul „Capitala” – 16 aug. 1936 Raidul lui Bâzu Cantacuzino in jurul lumi…
-
Ziarul „Tempo” – 14 aug. 1936
Ziarul „Tempo” – 14 aug. 1936 De ce nu mai pleacă Bâzu în America? Aviator…
-
Ziarul „Viitorul” – 1 aug. 1936
Ziarul „Viitorul” – 1 aug. 1936 Opt concurenți pentru cursa aeriana rapidă…
-
Ziarul „Gazeta” – 30 iul. 1936
Ziarul „Gazeta” – 30 iul. 1936 Cum a devenit pilot cel care încearcă ocolu…
-
Ziarul „Dimineața” – 17 iul. 1936
Ziarul „Dimineața” – 17 iul. 1936 Accidentul aviatorului Bâzu Cantacuzino…
-
Ziarul franţuzesc „Le moment” – 8 iul. 1936
Ziarul franţuzesc „Le moment” – 8 iul. 1936 Călătoria lui Bâzu Cantacuzino…
-
Ziarele „Credința” şi „Tempo” – 8 iul. 1936
Ziarele „Credința” şi „Tempo” – 8 iul. 1936 Așa arată avionul lui Bâzu Sun…
-
Ziarul „Viitorul” – 7 iul. 1936
Ziarul „Viitorul” – 7 iul. 1936 Alte zboruri în jurul pământului…
-
Ziarul „Lupta” – 7 iul. 1936
Ziarul „Lupta” – 7 iul. 1936 Bâzu Cantacuzino va pleca la Paris pentru a l…
-
Ziarul franţuzesc „Le moment” – 28 iun. 1936
Ziarul franţuzesc „Le moment” – 28 iun. 1936 În memoria unui erou al aerul…
-
Ziarul „Viitorul” – 27 iun. 1936
Ziarul „Viitorul” – 27 iun. 1936 Pregătirea raidului românesc de aviație î…
-
Ziarul „Viitorul” – 28 iun. 1936
Ziarul „Viitorul” – 28 iun. 1936 Un avion românesc în jurul lumii Despre t…
-
Ziarul „Gazeta” – 28 iun. 1936
Ziarul „Gazeta” – 28 iun. 1936 O adversară pentru Bâzu Cantacuzino Aviatoa…
-
Ziarul „Capitala” – 23 mar. 1936
Ziarul „Capitala” – 23 mar. 1936 Prințul Bibescu și Bâzu Cantacuzino între…
-
Ziarul „Raza” – 19 apr. 1936
Ziarul „Raza” – 19 apr. 1936 Bâzu Cantacuzino vine după amiază de la Cairo…
-
Ziarul „Credinţa” – 27 mai 1936
Ziarul „Credinţa” – 27 mai 1936 Prinţesa Marina Ştirbey va fi sărbătorită…
-
Ziarul „Tempo” – 26 mai 1936
Ziarul „Tempo” – 26 mai 1936 Avioanele pilotate de Marina Stirbey și Bob …
-
„Le moment” 27 mai 1936 – Ref 4337
„Le moment” 27 mai 1936 Marina Stirbey a gagne la concurse aerienne…
-
„Capitala” 27 mai 1936 – Ref 4337
„Capitala” 27 mai 1936 Știre: Bâzu Cantacuzino va participa la mitin…
-
„Dimineața” 24. mai 1936 – Ref 4338
„Dimineața” 24. mai 1936 Un nou avion acrobatic pentru Bâzu Cantacuz…
-
„Dimineața” 10 aprilie 1936 – Ref 4341
„Dimineața” 10 aprilie 1936 Demonstrația acrobatică de pe aeroportu…
-
„Capitala” 16 aprilie 1936 – Ref 4342
„Capitala” 16 aprilie 1936 Bâzu Cantacuzino a plecat ieri la Cairo….
-
„Universul” 15 aprilie 1936 – Ref 4343
„Universul” 15 aprilie 1936 Demonstrația aeriană de la Ploiești. S-a…
-
„Ordinea” 15 februarie 1936 Ref – 4362
„Ordinea” 15 februarie 1936 Bâzu Cantacuzino pleacă într-un raid în…
-
„Tempo” 25 februarie 1936 – Ref 4363
„Tempo” 25 februarie 1936 Bâzu se pregătește de îconjurul lumii. Por…
-
„Dimineața” 6 iulie 1936 – Ref 4365
„Dimineața” 6 iulie 1936 O frumoasă performanță a lui Bâzu Cantacuz…
-
„Gazeta Sporturilor” 10 iulie 1936 – Ref 4366
„Gazeta Sporturilor” 10 iulie 1936 Lt. Catty Abeles și Bob Vârnav a…
-
„Curentul” 28 oct 1936 – Ref 4384
„Curentul” 28 oct 1936 Paris – București în 5 ore și 4 minute. Cursa…
-
„Naționalul nou” 2 dec 1936 – Ref 4385
„Naționalul nou” 2 dec 1936 Bâzu Cantacuzino a sosit la Moscova. A a…
-
„Curentul” 5 mai 1937- Ref 4422
„Curentul” 5 mai 1937 Bâzu Cantacuzino a abandonat raidul București…
-
„N.Z Herald” 3 mai 1937 – Ref 4423
„N.Z Herald” 3 mai 1937 Cape air records. Este prezentat raidul Ang…
-
„Gazeta” 1 mai 1937 – Ref 4423
„Gazeta” 1 mai 1937 Accident de avion al Marinei Stirbey. Aviatoarea…